heartless
noiembrie 30, 2008
Ma scufund in picaturi mari si incerc sa inot .
Astazi,
mai mult ca oricand oameni prea plouati se preling pe strazi.
Ii urasc pe cei care devin reci, tot mai reci, lasandu-se coplesiti de frig crezand ca pot supravietui..
„Trezeste-te!
Ingheti!”,
le zic..
Dar ei nu asculta si devin oameni ai ploii.
Eu inot incet, dar sigur.
Si eu sunt in picaturile de ploaie..
Si picaturile devin din ce in ce mai mari..
Si-am uitat sa inot..
Si mor asemenea lor, cu fiecare zi, fiecare picatura, fiecare strop din mine..
Devin cu timpul un om al ploii.
Cred ca ar trebui sa-mi iau o scandura
ca sa
pot vasli.
sliver
noiembrie 30, 2008
Imediat insa …
m-am gandit ca o sa fie destul de obositor sa astept trenul pentru intoarcere; putea intarzia o jumatate de zi sau aproape…
si mi-am marturisit identitatea.
Da, i-am spus, la putina vreme, sunt ca ea. Soferul m-a privit mirat.
“Putin rau”, am gandit eu.
Ce bine cunosteam toate aceste subterfugii! si din nou mi-a venit ideea, dar de data aceasta, in afara de asteptarea trenului, mai intervenea ceva: necesitatea de a-l convinge pe sofer ca nu eram, in realitate, ca ea, sau necesitatea de a-l convinge ca, daca eram totusi ca ea, nu eram nebuna. Am analizat diferitele posibilitati, ajungand la concluzia ca, oricum, imi va fi foarte greu. Si m-am lasat mai mult tarata pana acolo. In definitiv, ce s-ar intampla, oare, daca m-as intoarce? Ceea ce se mai intamplase si alta data, de multe ori: as fi ramas cu furia mea, sporita de faptul ca nu mi-o puteam descarca asupra ei, as fi suferit mult ca n-o pot vedea, nu m-as fi putut concentra; si toate astea de dragul unei posibile suparari provocate ei. Spun posibile, pentru ca n-am putut verifica niciodata daca astfel de atitudini o suparau cu adevarat.
Ea semana putin cu mine…era miniona, avea tenul masliniu,o privire care spunea mai multe decat lasa sa se vada dar in acelasi timp era lunecoasa. „Este o ipocrita”, am gandit eu. Si m-am inveselit (sau cel putin, asa am crezut).
M-a primit cu o politete suspecta de ironie si mi s-a prezentat. Dar unde dracu’ s-o fi ascuns ea in tot acest timp? Se simtea intr-adevar rau?
Eram atat de amortita, incat uitasem de cei din juru-mi. Amintindu-mi unde ma aflu, m-am intors brusc catre ea pentru a o putea controla. E o metoda care da rezultate excelente cu indivizi de acest fel.
Ma privea atent, incercand sa-si ascunda ironia din privire.
M-am blestemat in sinea mea pentru idee, silindu-ma sa ma gandesc la altceva: cu astfel de oameni trebuie sa fii mereu in garda; in plus, eram ferm hotarata sa cunosc din discutiile, reactiile si sentimentele ei, o parte din felul de a gandi: totul imi era de mare folos pentru a sti ce sa cred despre ea. Am inceput deci sa ascult si sa vad, straduindu-ma s-o fac cat mai bine, cu cea mai perfecta buna dispozitie.
Ma inveselea ipocrizia ei.
amanet
noiembrie 24, 2008
si n-am chef sa scriu despre ce prostii am facut in ultima vreme
imi iau liber pe termen nelimitat
truth from fiction
noiembrie 10, 2008
‘ Tipete scrisnite ma indepartau de anumite zone.
Gemete de placere bestiala imi ridicau singele in obraji.
Mai smulgeam de pe usi lacatele moi, la intamplare,
dar ma-nduplecam tot mai greu sa arunc o privire in camerele cufund…ate-n abjectie.
Dupa ce-am coborat alte zeci de paliere,
m-am pomenit pe un culoar ca toate celelalte,
in fata unei usi identice cu oricare alta, dar care a refuzat sa cedeze.
Parea batuta-n cuie,
iar in spatele ei,
oricat mi-am lipit urechea,
nu se-auzea, foarte slab, decat un pocnet mecanic, monoton.
Am stiut deodata ca gasisem camera interzisa,
ca eram la cativa centimetri de enigma, de revelatie si ca,
totusi,
poate n-aveam sa ajung la ele niciodata.
Am stiut ca nu voi putea nicicand trai cu adevarat,
eliberata de chinul nesfarsit al vietii mele,
daca nu voi patrunde odata in camera secreta.
Chiar stiind ca, daca s-ar fi deschis deodata usa,
mi-ar fi explodat în aceeasi clipa creierul, inima tot as fi intrat.
Si iata ca de optsprezece ani stau in prag, disperata si cu pumnii stransi,
implorand si amenintand,
izbind in usa stacojie cu umerii,
cu palmele si cu fruntea,
ingenunchind in fata ei si trantindu-ma inecata de lacrimi,
pe gresia inghetata… ‘
iar mi-am uitat cheile
8-|
